Se preconizează o creştere a exportului bulgar

Potrivit economiştilor de la UniCredit Bulbank, exportul bulgar are potenţialul de a marca un ritm de creştere de două cifre, anul acesta. Un motiv principal indicat este creşterea economică a partenerilor comerciali principali ai Bulgariei din zona europeană, înspre care este îndreptată jumătatea din exportul de bunuri.

Analiştii calculează că exportul de bunuri din Bulgaria creşte cu ritmuri mai mari faţă de ritmurile de creştere ale comerţului global. Acest fapt arată nu numai competitivitatea bunurilor bulgare, ci şi creşterea stabilă a cotei de piaţă bulgare în comerţul mondial.

Rolul principal pentru refacerea economiei bulgare după recesiunea globală, l-a jucat tocmai exportul de bunuri şi de servicii. În perioada între anii 2008 – 2016, exportul total a crescut cu 39%, doar exportul de bunuri în perioada respectivă crescând cu 60.1%.

Se mai notează faptul că creşterea medie a PIB pentru ultimele nouă trimestre este de 3.5% pe bază anuală, preconizările arătând anul acesta o creştere de 3.7%, iar la anul – 3.9%.

   

Via expo

healthy-at-work